Revelatie

Tot ce ştiu până acum e ca pot sa fiu foarte sensibila,că pot suferi enorm,că pot avea dureri de nedescris,că pot avea lacrimi din cele mai amare şi fierbinţi,că pot avea unul din cele mai tari urlete,cu unul din cele mai ascuţite ecouri..dar toate astea,doar atunci când sunt doar eu cu mine,în camera mea,în cel mai izolat loc,în cel mai intunecat colţ,...pentru că lumea nu se opreşte pentru strigătul meu,nu se inneacă cu lacrimile mele,nu surzeşte din cauza strigătelor mele..ea pur si simplu e rece,nepăsătoare.

Am mai învăţat că atunci când ies pe stradă,trebuie să-mi rujez  zâmbetul,să-mi fardez ochii acolo unde sunt prea roşii sau prea umflaţi,să-mi astup cicatricile ,să-mi leg capul pentru a putea ţine fruntea sus.Că nimeni nu trebuie să ştie dacă sunt sau nu slabă în interior,fiindca oricum ei vor profita.Aşa cum fac cu toate lucrurile pe care le ating. Azi am aflat că le pot trimite mii de mesaje,că le pot da sute de bipuri când rămân fară credit şi am nevoie de ei.....oricum vor suna doar când vor avea nevoie,că vor da mesaj doar când se vor plictisi,când îi va durea ceva. Dar ce nu ştiu restul e că,după fiecare moment de slabiciune mă trezesc mai tare,că fiecare cicatrice mă face mai încrezătoare,că fiecare lacrimă căzută mă face mai puternică,îmi curăţă privirea...şi îmi luminează drumul.

Tu cum poti?

Dar tu cum poţi???

Cum poţi sa nu ştii sa dansezi în ploaie,sa nu ştii sa-ti deschizi braţele si sa îmbrăţişezi ploaia.de ce nu ştii sa laşi lacrimile norilor sa-ti sărute zambetul?Cum poţi sa nu-ti laşi pentru o clipa măcar grijile la o parte,cum poţi sa nu laşi ploaia sa-ti şteargă ridurile?Cum poţi sa nu ştii sa asculţi confesiunile picurilor reci ce-si canta trairea pana ce se zdrobesc de pamant,sau chiar atunci cand sfarsesc contopindu-se cu tine.Te temi ca nu cumva cineva vazandu-te sa te numească "nebun"?Sau eşti chiar tu cel care-l numeşte nebun pe omul ce-si lasă sufletul sa danseze cu ploaia caldă?

Atunci priveste-mi te rog nebunia cand norii isi scutura lacrimile din înaltul lor.Priveşte-mi zambetul "nebunesc" cand picurii marunti îmi şoptesc poveştile lor despre supravieţuirea în furtună. Asculta-mi liniştea pe care o numeşti nebună,liniste care-mi apare odată cu teroarea norilor ce sunt storsi pana la ultimul  picur rece de viaţa. Urmăreşte-mi sufletul fredonand cantece invatate de la rauri si izvoare mult prea  secate de lipsa adevăratei aprecieri pentru minunata natura.Priveşte-mi lacrimile şterse de picuri mult prea rapizi în zdrobirea lor,priveşte-mi braţele deschizandu-se si imbratisand ploaia,priveşte-mi sufletul încărcat de picurii ce se preling încet tocmai de pe frunte.Priveşte-mi sufletul zburdand pe alocuri si liniştea dominandu-mă de-antregul. 

Si da,numeşte-mă nebună dacă asta ti-e firea!Numeşte nebunie fiecare lucru care mă reprezintă,fiecare lucru care mă face diferită.Da,numeşte nebunie curajul de a fi altfel,curajul de a nu xeroxat,curajul de a fi EU si doar EU!

    Oricum..în adapostul ei ploaia m-a invatat sa nu mai ofer propria linişte celor care nu ştiu sa se bucure de nimicurile vieţii aparent mici si inutile.Si vai,cati sunt dintr-acestia!