Dar tu cum poţi???
Cum poţi sa nu ştii sa dansezi în ploaie,sa nu ştii sa-ti deschizi braţele si sa îmbrăţişezi ploaia.de ce nu ştii sa laşi lacrimile norilor sa-ti sărute zambetul?Cum poţi sa nu-ti laşi pentru o clipa măcar grijile la o parte,cum poţi sa nu laşi ploaia sa-ti şteargă ridurile?Cum poţi sa nu ştii sa asculţi confesiunile picurilor reci ce-si canta trairea pana ce se zdrobesc de pamant,sau chiar atunci cand sfarsesc contopindu-se cu tine.Te temi ca nu cumva cineva vazandu-te sa te numească "nebun"?Sau eşti chiar tu cel care-l numeşte nebun pe omul ce-si lasă sufletul sa danseze cu ploaia caldă?
Atunci priveste-mi te rog nebunia cand norii isi scutura lacrimile din înaltul lor.Priveşte-mi zambetul "nebunesc" cand picurii marunti îmi şoptesc poveştile lor despre supravieţuirea în furtună. Asculta-mi liniştea pe care o numeşti nebună,liniste care-mi apare odată cu teroarea norilor ce sunt storsi pana la ultimul picur rece de viaţa. Urmăreşte-mi sufletul fredonand cantece invatate de la rauri si izvoare mult prea secate de lipsa adevăratei aprecieri pentru minunata natura.Priveşte-mi lacrimile şterse de picuri mult prea rapizi în zdrobirea lor,priveşte-mi braţele deschizandu-se si imbratisand ploaia,priveşte-mi sufletul încărcat de picurii ce se preling încet tocmai de pe frunte.Priveşte-mi sufletul zburdand pe alocuri si liniştea dominandu-mă de-antregul.
Si da,numeşte-mă nebună dacă asta ti-e firea!Numeşte nebunie fiecare lucru care mă reprezintă,fiecare lucru care mă face diferită.Da,numeşte nebunie curajul de a fi altfel,curajul de a nu xeroxat,curajul de a fi EU si doar EU!
Oricum..în adapostul ei ploaia m-a invatat sa nu mai ofer propria linişte celor care nu ştiu sa se bucure de nimicurile vieţii aparent mici si inutile.Si vai,cati sunt dintr-acestia!
