11 apr. 2013

Ultima scrisoare

      Ce ciudat sună "Ultima scrisoare"....de parcă ţi-aş mai fi scris vreo scrisoare până acum, şi aceasta, da aceasta ar fi ultima. Defapt, eu ţi-aş fi scris....dar n-ai vrut tu!
      "Dacă el îţi scria, şi tu îi răspundeai...mie să nu-mi trimiţi scrisori". Am inţeles, să ştii. Şi nu ţi-am trimis gândurile mele aşa cum mi-aş fi dorit : tu să primeşti un plic alb, în care să găseşti gândurile mele prinse pe veci în hârtie parfumată, să le citeşti încântat şi cu sufletul la gură abia aşteptând să citeşti următorul rând, şi următorul, până la veşnicul P.S regăsit în fiecare rând al scrisorii "Te iubesc tati '!". Şi apoi tu să mă suni încă cu respiraţia tăiată, să-mi spui că mă iubeşti, să-mi mulţumeşti, să-mi spui că ţi-e dor de mine şi atunci când ne vedem să mă strângi tare în braţe. Nu ţi-aş fi cerut să-mi răspunzi vreodată...doar să le citeşti şi să laşi inima să-mi mulţumească.
     Ce ciudat cum prima scrisoare, este defapt ultima! Ştii, nu am putut s-o numesc "Prima scrisoare" fiindcă nu am să-ţi mai scriu niciodată, deci rămâne ultima...prima mea încercare de a vorbi cu tine în scris,renunţând la rime, la veşnicele mele rime. Şi să-ţi spun că te-am aşteptat în ploaie...da ploua în jurul meu atunci şi eu aşteptam să vi. Să vi, şi să-mi spui că mă iubeşti, că-ţi pare rău, că nu ai vrut să iasă aşa,  că vrei să incercăm să fie bine...Aş fi vrut să mă fi ascultat! Te ascultam şi eu, şi găseam o soluţie. Ai fi lăsat şi tu de la tine aşa cum am făcut eu de atâtea ori ? Ţi-ai fi călcat orgoliul ? Nu ştiu....poate de aia nu ai spus nimic. Poate de aia ai considerat că am greşit, că din punctul tău de vedere e cel mai bine aşa cum spui tu, şi că eu aş fi putut să mă întorc la cutia mea...
   Da, şi am decis să plec....Am plecat fiindcă nu mai suportam ploaia, nu mai suportam să nu vii tu, nu mai suportam să nu mă crezi când iţi spuneam că  eşti mai important ca oricine, că nu contează altcineva, că nu vreau pe altcineva...nu mai suportam faptul că te-ai rezumat la trecut şi ai uitat că prezentul e cel mai important...şi ai uitat că eu nu am ţinut cont de trecutul tău. Dar acum cu bagajele făcute, plec...Plec departe de tot ce se întâmplă aici, de tot ce mă răneşte...plec să-mi iau din nou viaţa de la început, mâine am să învăţ să-mi ţin capul drept, va dura ceva până când voi învăţa să merg, şi cel mai mult....până când voi învăţa să vorbesc despre ce simt,despre mine.
  Dar mă voi întoarce....te rog să nu mă urăşti pentru că am plecat, ştii că te-am aşteptat. Să nu mă urăşti pentru plecarea mea, pentru ritmul meu...mai presus de toate  să nu-ţi pese de ceea ce zic alţii, măcar acum să mă crezi...Cu ce-aş putea încheia ultima mea scrisoare? Ţi-aş scrie la nesfarşit!

        P.S.  Păstrez eu totul...mai ales tricoul plin de parfumul tău, voi dorm în el când o să-mi fie rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu