Nici nu am mai avut timp sa număr veşniciile. Tot ce am făcut a fost să alerg, să alerg și să alerg. Pe alocuri respiram si îmi ascundeam ochii de ploaie. Poate ca mi-ar lua încă o veșnicie să descriu drumul...dar l-am întâlnit. L-am întâlnit și asta e tot ce contează!
  Mă aştepta în aceiaşi ploaie...Ploua mărunt, cu soarele înşelător pe cerul cu pete de un albastru ireal. Încetul cu încetul, petele creșteau..sunt singurele pete pe care nu-mi doresc să le îndepărtez vreodată. Da, să crească! Sî se înmulțească și să ne infesteze cerul cu acest albastru, cu acest albastru ireal.
   Întâlnirea a fost ca o explozie de parfum îmbietor. L-am ținut strâns în brațe, iar el grăbit să-mi vindece rănile. M-a vazut șchiopătând, și ținându-mi mâna apăsat pe piept. S-a grăbit să le vindece cu orice preț. Și a reușit! Clipele au fost de vis, iar timpul petrecut împreună de neuitat.
   Acum suntem împreună pe un drum cu la fel de multe hopuri. În fata este o porţiune de drum cu multe gropi, apoi văd cioburi și bolovani. Dar ştiu că acum niciunul dintre noi nu va fi rănit. Nu ne vom răni pentru că acum suntem împreună, acum totul prinde sens și nimic nu este prea mare pentru a spune că nu putem trece peste.
   Cu mâinile strâns împreunate, și el aproape de mine, la fel cum este coperta unei cărţi  de filele ei. Siguri ca acum va fi bine...e normal te iubesc și inima îmi şopteşte ca totul va fi bine!