20 oct. 2013

Prima oara

       Recunosc că, deşi respir de aproape două decenii, am început să trăiesc în urmă cu 10 luni. Am mai trăit în adevăratul sens al cuvântului, în primii 5 ani și 4 luni din viața mea. Apoi a urmat o pauză lungă, o pauză ca un coşmar...

        Dar în ziua pe care mayaşii o considerau sfârşitul întregii lumi, am primit o speranţă de căldură sinceră, după ani şi ani de pauză glaciară. În acea zi, inima mea avea un ropot ciudat de rapid, niciodată nu mai bătuse atât de repede, iar ochii mei nu mai căutaseră niciodată pe nimeni în felul acela, cu ardoarea cu care priveau pe geamul murdar al trenului, cu nerabdarea de a opri în dreptul tau, dorinţa nestăpânită de a-ti simţi din nou atingerea în podul palmei, şi cine ştie poate aveam să primesc mai mult, poate o îmbrăţişare, poate un sărut copilăresc pe obraz.Am decis să-mi încredinţez drumul, unor braţe lungi de fier, care m-au purtat catre tine, oprind în fiecare gară, dar n-am socotit-o ca pe o nesăbuinţă...poate erau şi alte suflete care îşi aşteptau la fel ca mine, începutul pe un peron într-o gară. Fiecare oprire măsura o eternitate, fiecare tunel era nesfârşit iar munţii parcă mă prinseseră în mijlocul lor. Cu fiecare copac care fugea în urma trenului, ştiam ca sunt mai aproape de tine, cu fiecare tunel, cu fiecare gară...ştiam ca mă apropii încet de ceea ce visam să ating de atâta timp.
      Au trecut toate în urma mea, şi m-au adus în faţa ta. Priveam cel mai frumos peisaj, al cărui punct principal erai tu, doar tu. Mă îndreptam cu picioarele împleticite, şi glasul uitat către tine. Încă din acel moment sclipirea din ochii tai şi căldura lor, m-au făcut să ma simt acasă, să simt ca ne ştim de o veşnicie, că în furtuna ei viaţa ne-a desparţit aruncându-ne în valuri reci, dar că acum acelaşi soare care atunci privea trist din spatele norilor negrii, ne aduce împreună, aşa cum trebuia să fim de altfel de la întemeierea pământului. Nimeni nu m-a mai privit în felul acela, privire pe care o ai doar pentru mine, privire cu care mă acoperi de fiecare dată în întregime. Cei care au spus că în acea zi avea să existe un sfârşit, au avut dreptate. Epoca mea de gheaţă se prăbuşise brusc, s-au topit toţi gheţarii, iar atunci în toiul iernii, primăvara şi-a găsit un colţ de aur, colţ din care lumina puternic, şi luminează în continuare, luminează din ce în ce mai tare, mai fierbinte şi mai rapid.

De aceea pot spune că traiesc de-atâta timp, din acea zi, acel început!

    Îţi multumesc că exişti în viaţa mea, că ai venit pentru a-mi aduce tot ce mi-a lipsit până acum, că nu mi-ai cerut nimic înapoi sau la schimb, că eşti mereu acolo când am nevoie de tine, pentru că eşti dulce si grijuliu, pentru tot ce-mi oferi,pentru că lângă tine am ce-mi doresc şi ce am nevoie.

  Fii sigur iubire că tot ce fac, fac pentru noi.Te iubesc din tot tot sufletul meu !
                                  (Amintiri din cutia de aur a sufletului - Nestemate ce nu vor pieri niciodata)