25 dec. 2013

Inchisoarea alba

    Au trecut doua decenii fara cateva luni, de cand ochii mei s-au deschis total nepregatiti pentru haosul acesta exterior, pentru sufletele nebune cu o sete insangerata de putere...de suprematie. Si inca sunt putin pregatita....
   Iar acum realizez ca, s-au scurs atatea file, din atatea calendare de cand am fost condamnata sa ma zbat in spatele acestor gratii albe. Un deceniu...si-un pic. Cred ca cei care m-au impins aici au uitat de mine, sau poate s-au pierdut pe drum. Zilnic privesc lung printre gratiile acestea, si nu gasesc scapare.
   Portile acestea incep sa rugineasca...isi pierd din puritatea avuta la inceput. Aici am putine lucruri: un pat de paie deja putrezite, masa satula de scarjolitul cuvintelor mele si scaunul olog, obosit de atata trainicie. Sa nu uit de oglinda ! Azi privind in ea, am vazut chipul unei tinere obosite, ochii ei sunt incercanati iar buzele vinete..cat despre santurile din obraji...sunt cursurile lacrimilor ce curg zilnic. Coltul oglinzii tremura precum suprafata unei ape. Stiu ca aici nu-mi este permis sa ma bucur de micile dorinte, dar imi permit sa intind mana, atingand cu varful degetelor acest ochi de apa. Brusc, in fata mea apare un copil....o fetita dolofana, cu parul auriu prins in doua codite si o rochita de catifea visinie cu danteluta alba. Ea nu percepe raul! O vad alergand pe intinderea plina de ghiocei, se apleaca strangand cativa. Aproape ca ii striveste in pumnul minuscul, in inocenta ei, ii daruieste doamnei cu parul alb ce o vegheaza de la distanta.
   Ea este vesela tot timpul, iar in lumea ei raul n-are loc nici cat negru sub unghie! Mai departe o plapuma de flori multicolore ii atrage atentia. Alearga impletind o coronita din flori alese. Brusc realizez ca ochii ei verzi si inocenti ma fixeaza. Pasii ei se grabesc catre mine, daruindu-mi cununa aceia cu parfum imbietor. Ma aplec, lasand mainile sale firave sa-mi mangaie chipul in timp ce-mi aseaza coroana pe cap. Pentru o secunda ma ingrop in plapuma de flori, privind cerul, formand chipuri din norii pufosi. Deodata, un curent rece sterge pajistea, cerul...lasand in urma lui o dara neagra. O mana rece ma trage inapoi, ii simt frigul pana in adancul oaselor...ma trage inapoi, smulgandu-mi coroana de flori, ucigand-o pe micuta blonda...o ultima clipire ma lasa sa citesc in ochii ei o raceala cumplita, o ura cicatrizata...lucruri ce candva nu-si aveau locul pe chipul ei plapand.
   Ma trezesc din nou intre cei patru pereti, pe care am scarjolit fiecare zi ce a trecut. Oglinda, singurul meu portal spre visare, zace la picioarele mele lasamdu-mi doar conturul auriu pe acest perete blestemat.
  De mult timo n-am mai avut vizitatori...o singura persoana, EL... el scarjoleste din afara zidul ce ne desparte, cu unghiile sale, cu puterea, cu dorintasa de a-mi oferi eliberarea din spatele gratiilor acum ruginite. Scarjolim acelasi zid de atata timp...sperand sa-l putem dobora candva. Ii aud deseori glasul, in ecoul celulei, si acum stiu ca nu mai dureaza mult pana cand ochii mei vor putea vedea lumina orbitoare a soarelui si in special chipul lui...chipul iubitului meu. 

21 dec. 2013

Iubitul meu...

  Iti scriu cu ochii obositi si incercanati. E noapte, dar pleoapele mele nu cutezesc sa se coboare spre a-mi aduce somnul. Ticaitul ceasului imi numara bataile inimii. Imi rasuna ca un ecou galagios in tot trupul, i-am simtit reflexul cand piciorul drept mi s-a inclestat, nelasandu-ma sa-l indrept pana acum. In lumina oarba a coltului meu de camera, vad direct calendarul mare, pe care atarna singuratica ultima fila din an. Am insemnat pana acum 8 zile, incepand cu putin inainte de jumatatea lunii. Motivul ? Ahhh iubirea mea, de atata timp ai plecat tu. Nu ma dojeni pentru tristetea mea, stiu ca ai plecat pentru un scop nobil, pentru viitorul nostru impreuna.
   Dar aceste zile au trecut precum o gramada invechita de secole. Si esti asa departe! Intre noi se afla cateva mii de kilometrii afurisiti si alte cateva tari numarate pe degetele de la o mana. Sa nu uit iubire de cele aproape doua zile de mers, si acel fus orar nenorocit care te tine mereu cu o ora in urma mea. Ca si acum cand ceasul meu bate de miezul nopti, de trecerea in cea mai frumoasa zi din an...iar tu..tu esti prins in ziua de 'ieri'. Cum sa celebram noi, acum in tainele noptii, anul pe care il implinim, cand pentru tine, inca nu e 'azi'?
  Dar stim dragostea mea, ca impotriva tuturor acestor cifre, inimile noastre care se completeaza precum piesele unui puzzle, sunt mereu impreuna. Aproape la o distanta de o imbratisare, o privire si un zambet strengaresc...de niste mustati desenate cu creionul de ochi.
    Stii si tu dragoste ca noapte de noapte, ele adorm impreuna pe aceiasi perna de culoarea coraiului. Cu venele impletite intre ele, cu puterea caldurii unei zile caniculare din toiul verii. Dar si ele lupta! Lupta pana cand fiecare isi va aduce trupul aici, pentru a primi brate, sa pot adormi la pieptul tau, si picioare sa- mi pot incalzi degetele mereu inghetate intre talpile tale mereu fierbinti.  Apoi ziua sa ne putem alerga reciproc, intr-o leapsa a sarutului. Dar cat mai e pana atunci !
    Dragul meu, a trecut anul acesta precum o clipire langa tine, si-mi trec prin minte toate imaginile, totul... Toti trandafirii, toate plimbarile, jocurile si zambetele. Aud si acum sunetul rotilor trenului ce oprea in gara ta, dar si pe cel al rotilor care trist ma ingropau din nou in lantul muntos ce ma tine captiva.
   Te vreau acasa, sa te astept seara in pijamale largi si calduroase, cu mancarea calda si ceaiul fierbinte. Sa te dobor din picioare de la usa si sa-ti fiu asa aproape iubirea mea !
   Imi ramane acum sa astept semnul tau, sa vii, sa te vad, sa te strang in brate, sa vezi ce dor imi e de tine acum! Te iubesc din tot tot sufletul meu tati :*
  La o eternitate de ani impreuna, iubirea mea! 

13 dec. 2013

Scrisoare pentru MAMA

   Nu-ți scriu des dragă mamă, știu că acolo unde ești acum, nu ajung scrisori, mesaje, apeluri sau mailuri... și dacă ar ajunge, tu tot nu le-ai putea citi. Nu pentru că n-ai ști carte, ci pentru că așa cum știe tot universul, în luna aceasta inghețată se împlinesc paisprezece ani, de când oamenii aceia ți-au coborât sicriul în fundul pământului...de când bulgării de pământ se striveau de cutia de lemn ce avea de atunci să-ți fie casă. Sunetul acela îmi dă fiori și acum, îl aud des pe fundalul lacrimilor mele.
   Azi s-au scurs din nou lacrimi fierbinți pe poza ta. Iar când m-am uitat în sufletul meu, locul tău e la fel de gol ca atunci când ai plecat. Locul tău de mamă nu poate fi luat de absolut nimeni, e un gol ce nu poate fi alinat de nimic.
   Îți scriu ca și cum ai fi plecată departe, să știi că în inocența copilăriei mele, priveam mereu pe geam așteptând să vii. Mereu plecai departe, dar veneai mereu înapoi..de fiecare dată, cu mai puțină viață...
  N-am să încetez niciodată să te aștept, speranța asta e o flacără mereu aprinsă, ce nu poate fi stinsă de lacrimile acestea ce nu vor să se oprească.
   Am crescut mamă..sunt majoră, am absolvit liceul și îmi caut un loc de muncă. Îți cunosc visele, vise pe care nu ți le-ai implinit. Și-am să fac eu asta pentru tine mamă! Știu că undeva în viitor te voi vedea, și vreau să fii mândră de mine, de fiica ta, de unica ta fiică pe care ți-ai dorit-o cel mai mult, și de care n-ai avut parte.
   Aș vrea să te văd măcar o secundă, acum! Să fii aici în fața mea, să mă iei în brațe și să stau cu capul pe pieptul tău, să simt căldura ta, căldura brațelor tale. Să mă cuprinzi ca o mamă și să mă săruți pe frunte, să-mi spui câteva cuvinte, ca cele pe care mi le-ai lăsat înșiruite pe caietul albastru închis. Cuvinte care m-au însoțit în toți anii aceștia, cuvinte care mi-au fost de folos ca și cum ai fi fost lângă mine. Deși, mai de preț ar fi fost căldura ta, iubită mamă.
   Îmi închei rândurile, spunându-ți că mă străduiesc să fiu tare în lumea asta de gheață.

P.S. Te iubesc mult mamă!
                                   
                                                                       Cu dragoste și dor,
                                                                                unica ta fiică Daniela.

















12 dec. 2013

Printre fulgii de nea

    Inima mi se zbatea in piept de bucurie, dar si de nerabdare atunci cand , stand langa stalpul acela albastru si rece , pasii tai s-au oprit in dreapta mea.
    In sfarsit venise momentul acela mult asteptat, in sfarsit ai venit, am putut sa te strang in brate, si mai presus de toate am putut sa-ti ating chipul.
    Bucuria ta, e bucuria mea. Si am fost atat de fericita vazandu-te razand, printre fulgii imensi ce cadeau din inaltul cerului, te-am rapit pentru inca cateva clipe, si totul a fost de vis.
   Dar mai apoi, am ajuns in locul acela rece si abandonat....in locul despartirilor. Am ajuns acolo unde, bratele acelea reci de fier te-au prins in mijlocul lor. Te-au prins acolo, fara sa-ti mai dea drumul. Am in suflet scarile reci de beton, in al caror mijloc stateam noi doi. Tu deja erai prins, oricat de mult ne-am fi dorit sa ajungem impreuna la capatul scarilor, sa fugim impreuna pe drumul inghetat...
    Tot ce am putut face, a fost sa te tin in brate cateva secunde, ca mai apoi sa pornesc singura spre capatul scarilor, sa te privesc, sa-ti urmaresc umbra pana ce s-a spulberat. Acele brate reci, mi te-au smuls din nou de la piept. Si-acum stiu ca vor mai mult. Stiu ca te vor tine mai mult, ca vor pune mai multe bariere si ca se vor alungi pentru a parea eterne.
    Si-n lipsa ta, imi raman aceste poze ce vorbesc, lucrurile tale si inima ta, pe care o port mereu in pieptul meu. Si stiu ca zilele, vor face tot posibilul sa para eternitati, ca noptile vor fi de zeci de ori mai lungi, si clipele pe care ni le-am permite sa le petrecem impreuna intr-un fel sau altul, ar fi atat de scurte....ar dura cat o clipire, si-am tanji dupa atatea clipiri...
    Stiu ca tot ce faci, faci pentru noi, si ca odata cu renasterea naturii, vom fi impreuna, si va fii atat de bine! Te iubesc din tot tot sufletul meu !