Inima mi se zbatea in piept de bucurie, dar si de nerabdare atunci cand , stand langa stalpul acela albastru si rece , pasii tai s-au oprit in dreapta mea.
In sfarsit venise momentul acela mult asteptat, in sfarsit ai venit, am putut sa te strang in brate, si mai presus de toate am putut sa-ti ating chipul.
Bucuria ta, e bucuria mea. Si am fost atat de fericita vazandu-te razand, printre fulgii imensi ce cadeau din inaltul cerului, te-am rapit pentru inca cateva clipe, si totul a fost de vis.
Dar mai apoi, am ajuns in locul acela rece si abandonat....in locul despartirilor. Am ajuns acolo unde, bratele acelea reci de fier te-au prins in mijlocul lor. Te-au prins acolo, fara sa-ti mai dea drumul. Am in suflet scarile reci de beton, in al caror mijloc stateam noi doi. Tu deja erai prins, oricat de mult ne-am fi dorit sa ajungem impreuna la capatul scarilor, sa fugim impreuna pe drumul inghetat...
Tot ce am putut face, a fost sa te tin in brate cateva secunde, ca mai apoi sa pornesc singura spre capatul scarilor, sa te privesc, sa-ti urmaresc umbra pana ce s-a spulberat. Acele brate reci, mi te-au smuls din nou de la piept. Si-acum stiu ca vor mai mult. Stiu ca te vor tine mai mult, ca vor pune mai multe bariere si ca se vor alungi pentru a parea eterne.
Si-n lipsa ta, imi raman aceste poze ce vorbesc, lucrurile tale si inima ta, pe care o port mereu in pieptul meu. Si stiu ca zilele, vor face tot posibilul sa para eternitati, ca noptile vor fi de zeci de ori mai lungi, si clipele pe care ni le-am permite sa le petrecem impreuna intr-un fel sau altul, ar fi atat de scurte....ar dura cat o clipire, si-am tanji dupa atatea clipiri...
Stiu ca tot ce faci, faci pentru noi, si ca odata cu renasterea naturii, vom fi impreuna, si va fii atat de bine! Te iubesc din tot tot sufletul meu !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu