Despre iubire...

E ciudat să spun că e un loc gol în patul meu. Pentru că, această lipsă este mai mult decât un loc gol în pat. E vorba despre un loc gol în suflet, în viață, în brațe. E o legătură pe viață, un suflet pe care îl lipesc de al meu, un suflet cu care devin una. Cu el vreau să trăiesc, să îmbătrânesc, să ne plimbăm nepoții în parc, și de ce nu, strănepoții. Asta vreau, și nu mă grăbesc. Pot aștepta toată viața sufletul care să iubească ce iubesc eu, care să iubească cum iubesc eu. El nu trebuie să fie bogat, nici vreun Adonis rătăcit. El trebuie să fie suficient de motivat să urce zidurile sufletului meu ( căci acum ceva timp, decisă să nu mai primesc pe nimeni..am zidit ușa) să fie dornic să-mi afle sufletul și să-l iubească. La fel voi face și eu, la fel îi voi descifra sufletul, îl voi iubi. Diferențele dintre noi să ne completeze, să ne facă să apreciem, să simțim. Să avem și discuții contradictorii, ca mai apoi să gasim o soluție, sa zicem " suntem împreună în asta" , să ținem cont de sentimente,de dorințe,  de ce e important pentru celălalt, de împrejurări, de situații, de noi. E real cu puțină muncă, cu implicare, cu iubire....

 Da, iubirea aceasta vreau să o întâlnesc...iubirea care nu moare niciodată! De fapt, așa e iubirea adevărată !

"Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ține cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Îndură totul, crede totul, speră totul, suportă totul."

Dacă aş avea puterea de a da timpul înapoi, pur şi simplu nu m-aş întoarce !

   Trecutul este o carte închisă de-a mea. Când am spus că uit am minţit! Nu pot uita...

Am şi azi imagini vechi ce se derulează cu rapiditate pe fundalul lacrimilor din serile reci.

  Imaginea mamei în sicriu, imaginea unui mormânt peste care au trecut şaisprezece ani... şi mai apoi uneori imagini pline de violenţă, de strigăte, de dorinţă de a muri, de depresii. Imaginea unui om cândva iubit.Acolo...acolo la omul iubit am pierdut cel mai mult. Defapt nu, la capitolul ăla am pierdut tot, nici măcar eu nu mai eram „eu”. Aşa am decis că nu e potrivit să întorc nicio pagină, nici să le rup pe toate, nu.... nu am încheiat un capitol pentru a începe altul..nu în aceiaşi carte. Am închis doar cartea, am aşezat-o pe rafturile sufletului meu. Acolo e toata viaţa mea, toată experienţa...de ce să le arunc?

  Am învăţat pe pielea mea totul, am învăţat ca poţi pierde multe, am luat decizii greşite ştiind că sunt greşite, le-am luat pur şi simplu trăind consecinţele până la oase. Nu pot schimba, şi nu-mi pot şterge memoria, nu pot anula imagini şi întâmplări de atunci...nu pot. Şi dacă aş avea această posibilitate, nu m-aş întoarce. Am devenit ceea ce sunt azi, tocmai datorită lucrurilor pe care le-am trăit...deciziilor bune sau greşite, momentelor si locurilor potrivite sau nu, evenimentelor triste sau fericite...azi sunt eu datorită acestor lucruri.

  Am spus des că altfel ar fi fost viaţa mea, dacă acum cinci ani gândeam ca acum. Da, cu siguranţă era altfel! Dar am învăţat din toate...nu sunt dispusă să repet greşeli. Acum sunt dispusă doar să construiesc lucruri bune,încă adun experienţă şi voi aduna mult timp de acum înainte.

Nu te mai...iubesc!

    Azi m-am pus faţă în faţă cu amintirile lucrurilor de altădată, m-am confruntat cu ele şi pe majoritatea le-am retrăit profund. Am retrăit zile, întâlniri, convorbiri, certuri şi momente frumoase. Totul pentru a ajunge la concluzia că nu mai simt nimic!
Da! Azi m-am eliberat de tot ce a însemnat 'noi'. Îmi pun capul pe pernă împăcată. Azi după atâta timp sunt fericită din suflet!
   Azi am avut puterea de a ucide scânteia din sufletul meu ce urla după chipul tău. De azi,sufletul meu e gol într-un sens bun. De azi sufletul meu poate primi un om cald şi bun. Azi sufletul meu renaşte şi îşi colorează zâmbetul aşa cum vrea.
  De azi eşti doar amintirea din pozele făcute scrum de timp.Eşti doar lecţia de viaţă primită prematur, eşti trecut şi te voi privi doar pentru a mă convinge că azi sunt bine şi pentru a primi putere.
Azi nu-ţi mai spun 'La revedere'....Azi e'Adio'
          Din suflet vreau să fii fericit...Adio!

Draga inima...

Te iert dragă inimă! Si da, ştiu ca nu asa încep scrisorile de obicei.
Te iert pentru ura, pentru iubire necondiţionată...te iert pentru linişte, pentru nebunia zilelor de toamna. Te iert inima, pentru ca te deschizi si te oferi asa...oricui.Nu...nu eşti uşoară, vreau sa spun ca te iert pentru faptul ca le spui tuturor ce ascunzi în tine, si unii nu merită, iar alţii te folosesc doar. Te iert pentru ca te implici prematur, pentru iluziile tale...pentru ca tanjesti după imposibil.
Inimă, te iert pentru naivitatea ta puerilă, deşi ai răni adanci necicatrizate...si alte cicatrici pierdute în atrii si ventriculi. Te iert pentru lipsa ta de răbdare, te iert pentru lipsa de tact si pentru ritmul tău uneori alert, alteori pierdut.
Te iert draga mea si te apreciez. Apreciez faptul ca tu crezi ca vei găsi iubirea adevărată. Si o vei simţi inimă, o vei trăi si o vei împarţi la doi...va fi reciprocă si reală. Asta te pot asigura. Tu continua sa bati pentru tine. Continua sa aştepţi!
Alina-ti asteptarea si bucura-te draga mea inima, găseşte-ti bucuria in orice lucru mărunt. Fii fericită cu puţin, vei fi surprinsă cand vei primi mult. Multumeste-te cu ce ai, chiar si atunci cand pare ca nu ai nimic. Vei primi totul candva... 
Inima, ne stim de asa mult timp si te cunosc atat de bine! Stiu cand si de ce bati cu putere, stiu ca simti ca ceva nu e bine si te lupti draga mea...te lupti sa faci ce e bine. Vad ca ideile tale sunt imprastiate prin aorta...iti  vad si iti simt lupta. Lupta ta, e si lupta mea iar la sfarsit vom castiga.
Te rog sa nu ma parasesti! Eu te pastrez in piept pentru eternitate.

Azi

Azi e o zi specială! Nu...nu e vorba de vreo aniversare sau un eveniment deosebit. Azi e special, fiindcă știu că am realizat lucruri de care altădată nu m-aș fi crezut capabilă.
  Am decis să privesc în trecut doar pentru a desprinde lecții, doar pentru a vedea ce este prioritar pentru mine, și ce au spus acțiunile mele despre mine. Care au fost oamenii care m-au abandonat, și care au fost cei ce au rămas lãngă mine. Cine mi-a trădat încrederea și cine nu mi-a înșelat așteptările.   Azi privesc în trecut pentru a-mi măsura puterea, hotărârea, siguranța de sine și încrederea în Dumnezeu, care de altfel nu m-a abandonat niciodată! El și câțiva prieteni numărați pe degetele de la o mână. Nu știu de unde am avut puterea de a-mi face bagajele, și de a pleca departe. Nu știu...dar am avut-o acum un an și ceva. Am plecat fără lacrimi sau regrete. Am plecat și atât!
  Acum un an pășeam singură, fără ca cineva să-mi susțină brațul, într-un loc nou, printre oameni noi, cuprinsă brusc de o singurătate acută. Dar iată-mă azi....aici! Cu visul împlinit și o parte din mine recuperată!
  Azi e pentru toate momentele în care am obosit, pentru toate momentele în care eram la un pas de a ceda. Pentru zilele în care am căzut și pentru acele zile în care m-am ridicat.
 Azi e pentru toți cei care mi-au pus piedici, pentru toate vorbele urâte...pentru " Nu zic nimic...poți pleca! Dar nu crede că ai să te poți întoarce aici, să te ținem fără să faci nimic" sau " O să ajungi să-ți vinzi trupul pe traseu, asta o să ajungi!".
  Pentru asta, sunt azi în picioare, și nu numai. Trecutul m-a învățat să caut iubirea adevărată, și o voi găsi! Indiferent cât de obositoare ar fi zilele mele, mă voi odihni în brațele bărbatului iubit. Am învățat să tac, să păstrez secrete și să fiu selectivă când îmi aleg prietenii. Am făcut și greșeli din naivitate, nepăsare și dorința de răzbunare. Au fost lucruri de care nu sunt mândră, și lucruri pentru care sunt încântată...și din ambele am învățat că lupta mea interioară între ce îmi doresc cu ardoare și ce știu ca e corect, nu va înceta prea curând. Dar că e cu mult mai important să-mi salvez sufletul ascultând ce e corect, fiindcă inima, urmând-o, te aruncă la final într-o bezna a singurătății, fie între cei patru pereți ai camerei, fie intr-o mare de oameni...sau și mai rău, te cuprinde lângă omul iubit. Și nu știu ce doare mai tare, să renunți la ceva ce-ți face rău, fiind tot ce-ti dorești, sau să șchiopătezi o viață, după resturile putrezite ale unei iubiri moarte de mult, sau mai rău...a unei iubiri ce a existat doar în mintea ta.
Azi e pentru că sunt independentă, pentru munca depusă, pentru lacrimile din toiul nopții, pentru " Rezistă, încă puțin și ajungi acasă, să nu știe nimeni sufletul tău!" , pentru lacrimile văzute de alții, pentru singurătatea nopților reci și liniștea serilor de vară.

Da, azi e special pentru mine, fiindcă am avut puterea de a scrie despre asta! Azi e special, știu ca peste ani, privind în urmă, nu voi simți altceva decât pace și voi putea spune : "Da, am reușit!!!"
 Si voi realiza ca nimic nu a fost în zadar, nici măcar lucrurile rele....

Nostalgie...

Vreau să fiu iar copil ! Să mă trezesc mâine la ce oră vreau din dimineaţă, să alerg în bucătărie unde bunica deja găteşte. Să-mi legăn picioarele pe scaun, fiindcă aş fi prea mică pentru a ajunge jos. Să mănânc pâine cu dulceaţă şi un pahar mare de lapte, sau ceai îndulcit cu miere. Şi să nu-mi pese...să nu-mi pese de mustăţile de lapte, şi nici de dulceaţa şi margarina adunată în colţul gurii. Să nu-mi pese câte felii de pâine mănânc şi câtă dulceaţă pun pe ele. Să mă grăbesc să-mi spăl dinţii şi să-mi iau din dulap cele mai lejere haine. Vreau să o las pe bunica să-mi prindă iar două coditie, să-mi pună în păr clame cu fluturaşi pe arcuri. Vreau să mă certe, să mă înveţe iar să împletesc din flori coroniţe şi să fac iepuraşi din batiste. 

Mi-e dor de inocenţa copilăriei mele. De sufletul meu de copil ce încă îşi aştepta mama la geam, deşi ştia că ea nu mai era... Mi-e dor de zilele lungi de vară petrecute la grădina bunicilor, de orele petrecute în cireşul bătrân şi de felul în care bunica striga la mine să cobor, de teamă să nu cad. Mi-e dor de fraţii mei ! De copilăria noastră împreună, de 'turnul cere vârf' , de joaca noastră de-a bucătăria şi de delicatesele pregătite de ei. Mi-e dor de grija lor, de faptul că ştiau cine le strică roboţeii şi îi ascunde în vaza cu flori. Îmi lipsesc jocurile noastre inventate pe loc, şi felul în care stăteam singuri de poveşti până ce tata venea de la muncă. Mi-e dor de furtuni...acele furtuni la care ne alineam toţi trei în pat, admirând fulgerele. Prea devreme viată ne-a despărţit, fiecare plecând pe un drum al său...
Tot ce ştiu azi...e că îmi doresc să fiu iar copil, sau să port măcar pentru o zi inocenţa şi lipsa de griji de altădată