Mă atintisese parcă cu privirea. Mă privea într-un fel în care nu o mai făcuse până atunci. Atât de intens, încât îl simţeam mult mai aproape decât era în realitate. Mă lăsasem cuprinsă de curentul din camerele goale ale inimii sale, un curent rece cu aroma usoara de pelin. Nu ştiam de unde venea pelinul...sa fie sufletul sau? sau un scut croit prost cu scopul de a-i proteja inima? Nu stiam, si nu cred ca voi afla vreodată!
Cât despre privirea lui, nu îmi amintesc sa mai fi văzut vreodată atâta răceală, indiferenţă si tristeţe la un loc. As fi vrut să-l vindec, dar brațele lui reci m-au împins și am căzut. Așa mi-am fracturat inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu