22 feb. 2016

Bagaje

"Am mult prea multe bagaje! Și nu, nu putem pleca amândoi în călătoria asta, viața noastră, pentru că eu am atâtea bagaje. Mă chinui să știi, fiindcă eram bine. Îmi căram zi de zi poverile din suflet. Fiecare zi trecută îmi aruncă o greutate în  bagaj. Amintirile unor greșeli din trecut mă bântuie încă, și nu pot, încă nu pot despacheta. Și aș vrea să despachetez, dar singură, fiindcă m-ai putea ajuta, știu asta...mai știu și că apoi nu vei ramane ...fiindcă nimeni nu a rămas. Pentru că după fiecare despachetare oamenii pleacă, iar bagajele acestea se umple
 iar, mai mult...mai rapid. Vei rămâne? Uite îți încredințez o bucată din sufletul meu! Hai să aruncăm împreună greutățile din geanta asta de umăr. Ai curaj? Spune, ai curaj? "

( Asta i-am șoptit în timp ce răsărea luna.Ar fi fost în regulă să mă ajute dar nu a putut sau nu și-a dorit suficient. Nu a facut nimic altceva înafară de faptul de a ridica din umeri având privirea pierdută. A șoptit că e prea mult de despachetat, s-a întors și a plecat trântind ușile sufletului meu. E a nu știu câta oară când, în plecarea lor, oamenii trântesc nenorocita asta de ușă. Nu, nu va mai intra în sufletul meu decat cel ce va ramane. Cândva o să apară. Voi ști că este el prin simplul fapt că el singur își va dori să despachetăm chiar și atunci când, la început probabil mă voi opune. Își va dori suficient cât să o facă, și să rămână apoi pentru totdeauna.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu