Parfum

Aș fi vrut un parfum cu mirosul ei. Cu mirosul mamei mele. E ciudat, nu? Mi-ar fi plăcut și o haină care să îi poarte îmbrățișarea. Să o port în special în serile reci sau în nopțile albe. Să îi fi simțit căldura când îmi tremura sufletul de durere, atunci ar fi fost bine. Poate dacă aveam înregistrat un raspuns de la ea pentru toate întrebările mele.... Dacă aș fi primit sfaturi de la ea poate nu greșeam atât, poate aș fi ascultat-o și nu ar fi trebuit să cad de atâtea ori.

Multe lucruri ar fi fost altfel dacă ar fi fost aici într-un fel sau altul. Dar ea nu este azi aici si nu exista nimeni care să îi țină locul. Iar eu aș merge cei peste doua sute de kilometrii până la mormântul ei pentru a respira liniștită, și chiar de aș face asta, nu aș primi răspuns. Pentru că tot ce am, sunt povești spuse de alții, amintiri șterse și poza din ramă asta albă...da, poza asta datorită căreia îi cunosc chipul.
 Încă aș vrea un parfum cu mirosul ei, să-l știu doar eu. Să simt cel puțin o dată, ce simte o fiică care își îmbrățișează mama mândră. Pentru că știu...dacă trăia să mă vadă, azi era mândră de mine. Iar eu nu cerșeam un parfum cu mirosul ei, detalii despre ea și nici nu aveam nevoie de o poză pentru a ști cum arată. Ar fi fost aici, iar eu nu mai eram singură....