Târziu

Niciodată nu mi-a arătat nimic. Nu știu dacă a plâns vreodată, dacă i-a fost dor sau dacă a suferit o pierdere...orice. Tind să cred ca par meschină gândindu-mă la asta, dar , nu știu! Nu știam când era fericit sau trist...nu o arăta niciodată. Nu dădea nici măcar un semn pe care să-l pot citi...nimic. Un singur lucru știam : era rece...atât de rece! Nici măcar azi nu înțeleg ce găseam atât de plăcut în răceala lui. El era un unviers de gheață și atât, iar eu m-am lăsat vrăjită de florile de gheață pe care le primeam în vise.
Totuși azi s-a schimbat ceva la el...azi am văzut pentru prima oară în ochii săi licărirea unor lacrimi. E ciudat, ca și cum nu ar fi el... Este cuprins de regrete, îmi cere atenția pentru un minut măcar. Ceea ce nu știe el azi, este că, e mult prea târziu. Azi e mult prea târziu să devină un om cald, azi e mult prea târziu să îmi demonstreze tot ceea ce îmi arunca prin cuvinte bine alese, dar reci, acum mult timp. Azi nu mai aștept nimic de la el.
Cândva ar fi fost perfect, cândva ar fi contat, dar nu azi. Azi e mult prea tarziu!