Dragul meu, vreau să îți spun că sunt bine. Sunt mai fericită acum, mai matură, mai sigură pe mine și pe ceea ce știu că am nevoie, pe ceea ce știu că merit. Într-o anumită măsură m-ai ajutat și tu... Da! M-ai ajutat să-mi dau seama de ce am nevoie langă mine, acesta fiind și motivul pentru care am plecat atunci.
Azi sunt fericită! Am luat decizii, am făcut schimbări și duc o viață simplă. Mă implic în activitățile pe care le ador, acestea devenind modul meu de viață.
Așa sunt deși tu nu vrei să crezi asta. Oarecum, mă faci să cred că ceva din tine speră ca eu să nu fiu tocmai bine, ai vrea să îmi lipsești, ai vrea să te mai am măcar intr-una din camerele inimii mele. Ai vrea să am sub pernă un altar din amintirile noastre. Ai vrea să te strig uneori, și să privesc cerul spunandu-mi că-l privești și tu...că aceasta e tot ce mai avem. Mă cunoști, știi că uneori vărs lacrimi. Aș putea plânge pentru multe, disparitia unui om drag, dorul pentru mama, o rană fizică, chiar și pentru durerea altcuiva. Aș vărsa lacrimi pentru orice, dar nu pentru tine!
Nu imi lipsești, nu te mai iubesc, nu te strig niciodată și nu întreb despre tine. Încetează cu asta! Încetează sa apari pe nepusă masă, exprimandu-ți parerea despre ceea ce presupui tu că simt și că fac acum. Încetează să întrebi și vezi de lucrurile tale, de viața ta și de sufletul tău.
Sunt fericită, chiar dacă nu e roz totul. Sunt, pentru că îmi place să iau ce e mai bun din toate, dar mai ales din oameni. Cu tine am învățat să critic, să fiu suspicioasă, să mint și să uit de mine. Mi-ai oferit și iubire, și lucruri bune pe alocuri....în schimb însă, mi-ai otravit sufletul. Și mult mi-a trebuit să mă fac bine.
Exceptând secunda în care îmi fac poza zâmbind, vreau să știi că mă descurc foarte bine, că nu zâmbesc doar la cameră, și nu râd forțat. M-am eliberat de tot ceea ce mi-a otrăvit sufletul cândva și acum sunt bine. Fericire, asta îți doresc și ție!
Azi sunt fericită! Am luat decizii, am făcut schimbări și duc o viață simplă. Mă implic în activitățile pe care le ador, acestea devenind modul meu de viață.
Așa sunt deși tu nu vrei să crezi asta. Oarecum, mă faci să cred că ceva din tine speră ca eu să nu fiu tocmai bine, ai vrea să îmi lipsești, ai vrea să te mai am măcar intr-una din camerele inimii mele. Ai vrea să am sub pernă un altar din amintirile noastre. Ai vrea să te strig uneori, și să privesc cerul spunandu-mi că-l privești și tu...că aceasta e tot ce mai avem. Mă cunoști, știi că uneori vărs lacrimi. Aș putea plânge pentru multe, disparitia unui om drag, dorul pentru mama, o rană fizică, chiar și pentru durerea altcuiva. Aș vărsa lacrimi pentru orice, dar nu pentru tine!
Nu imi lipsești, nu te mai iubesc, nu te strig niciodată și nu întreb despre tine. Încetează cu asta! Încetează sa apari pe nepusă masă, exprimandu-ți parerea despre ceea ce presupui tu că simt și că fac acum. Încetează să întrebi și vezi de lucrurile tale, de viața ta și de sufletul tău.
Sunt fericită, chiar dacă nu e roz totul. Sunt, pentru că îmi place să iau ce e mai bun din toate, dar mai ales din oameni. Cu tine am învățat să critic, să fiu suspicioasă, să mint și să uit de mine. Mi-ai oferit și iubire, și lucruri bune pe alocuri....în schimb însă, mi-ai otravit sufletul. Și mult mi-a trebuit să mă fac bine.
Exceptând secunda în care îmi fac poza zâmbind, vreau să știi că mă descurc foarte bine, că nu zâmbesc doar la cameră, și nu râd forțat. M-am eliberat de tot ceea ce mi-a otrăvit sufletul cândva și acum sunt bine. Fericire, asta îți doresc și ție!
