Eram acolo...aveam sufletul gol în fața lui. Și nu era gol ca și cum nu avea nimic în interiorul lui, niciun sentiment bun sau rău. Era gol pentru că îl țineam descoperit. Îmi făcusem curaj să-mi descopăr sufletul în fața lui, să-l las să cunoască fiecare unghi ascuns, fiecare fărâmă de trecut...și asta pentru ce? Nici măcar nu și-a scuturat praful când a intrat. Nu punea niciodată nimic la locul lui, lăsa să intre frigul. Făcea toate aceste lucruri de parcă era o nimica toată faptul că tocmai îmi descoperisem sufletul înaintea lui...doar înaintea lui. La plecare, chiar și la plecare a fost la fel. Nu a încercat să repare nimic...ca un chiriaș rău care se mută dintr-un suflet în altul atât de ușor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu