Mamă...sunt şi eu mamă!

Nu ți-am mai scris şi nu ți-am mai vizitat mormântul. Îmi pare rău pentru că am plecat atât de departe de tine,de locul tău de amintire. E singurul lucru pe care îl regret din oraşul cu funingine.
Nu te-am uitat să ştii! Am o poză cu tine într-o ramă alba cu flori roz, să îmi amintesc zilnic chipul tău.
  A trecut mult timp mamă...azi am familia mea. Da! Am un soț iar in curând copilul meu se va naşte...voi fi mamă pentru a doua oară. Da...a doua oară fiindcă pentru primul meu copil nu a fost loc sub soare, şi a plecat încă de când îl țineam în pântec. Nu l-am vazut niciodată...doar umbra micută şi conturul neclar pe ecograf.
  Mamă, sunt şi eu mamă! Copilul meu este bine acum şi sper sa ramână aşa, să nu se schimbe...să nu plece şi el, să mă lase goală pe interior. Căci ai plecat tu şi am crescut cu un gol în suflet, a plecat copilaşul meu  şi mi-a lăsat la fel un gol imens.
Aş fi vrut să învăț de la tine, aş fi vrut să îl ții la piept cum mă țineai pe mine, atât de strâns şi cu atât de multă iubire. Aş fi vrut să cresc cu iubire, cu iubirea ta! Să ştiu să îi cresc la fel pe copilaşii mei. Să ştiu ce e iubirea asta...să-mi dai tu sfaturi, să mă ajuți tu, să fi fost şi tu lângă mine. Eu te iubesc mamă,sau iubesc mica amintire pe care o am şi cred că iubirea este aşa simplă...că un fel de a iubi sincer nu este corect sau greşit. Am să-mi iubesc copii, cum cred că ne-ai iubit tu pe noi...din tot sufletul şi cu toată ființa până în momentul în care noi am contat mai mult decât viața ta. Da mamă, până acolo încât mi-aş da viața pentru ei...fiindcă ştiu că nu exista iubire mai mare decât aceasta.

Copilul meu

  Te-am iubit din prima clipă.Te iubeam defapt de mai demult, din vremea în care visam să te am.
  Am avut fiori în tot corpul când pe  testele acelea au apărut două liniuțe. Ideea m-a speriat puțin dar mi-am revenit ştiind că mă voi strădui să îți fiu cea mai bună prietenă şi mamă. Ştiam deja cum vreau să te cresc, ştiam ce mediu să îți ofer comparativ cu ceea ce am trăit şi am simțit eu în copilărie. Ştiu, şi ştiam şi atunci că  nu avea totul să fie perfect...că urmau şi neînțelegeri şi lacrimi dar ce ar fi contat era modul în care le depăşeam. Te-am iubit nebuneşte...dar vestea că ai murit în mine, m-a distrus încet. A distrus acea parte, sentimentul matern, iubirea...tot ce mai am e amintirea umbrei tale pe ecograf. Atât !
  Te-am iubit de la început. De când m-ai facut să beau doar suc de portocale şi să îmi fie rău de la parfumul preferat. Am făcut tot ce am ştiut mai bine să te protejez dar lucrurile nu au fost cum îmi imaginam....fiindcă în loc să simt loviturile picioruşelor tale, simt doar golul imens lăsat de zilele lungi de spitalizare, în aşteptarea unui răspuns pozitiv...care nu avea sa vina niciodată. Iartă-mă copilaşul meu ! Iartă-mă pentru că, corpul meu a fost prea slab să te susțină...deşi inima te dorea cu ardoare.
  Ştii ce mă doare mai tare dragul meu? Oamenii care vorbesc ca şi cum nu ai fi existat, ca şi cum tu nu ai existat. Dar eu ştiu! Eu ştiu...ştiu pentru că te-am ținut atât de puțin...dar te-am ținut, mi-ai transmis senzații şi pofte...iar umbra ta nu o voi uita niciodată.
Te iubesc copilaşul meu nenăscut !