Vreau să fiu iar copil! Să mă trezesc mâine la ce oră vreau din dimineață, să alerg în bucătărie unde bunica deja gătește. Să-mi legăn picioarele pe scaun, fiindcă aș fi prea mică pentru a ajunge jos. Să mănânc pâine cu dulceață și un pahar mare de lapte, sau ceai îndulcit cu miere. Și să nu-mi pese... să nu-mi pese de mustățile de lapte, și nici de dulceața și margarina adunată în colțul gurii. Să nu-mi pese câte felii de pâine mănânc și câtă dulceață pun pe ele. Să mă grăbesc să-mi spăl dinții și să-mi iau din dulap cele mai lejere haine. Vreau să o las pe bunica să-mi prindă iar două codițe, să-mi pună în păr clame cu fluturași pe arcuri. Vreau să mă certe, să mă învețe iar să împletesc din flori coronițe și să fac iepurași din batiste.
Mi-e dor de inocența copilăriei mele. De sufletul meu de copil ce încă își aștepta mama la geam, deși știa că ea nu mai era... Mi-e dor de zilele lungi de vară petrecute la grădina bunicilor, de orele petrecute în cireșul bătrân și de felul în care bunica striga la mine să cobor, de teamă să nu cad. Mi-e dor de frații mei! De copilăria noastră împreună, de „turnul ce are vârf”, de joaca noastră de-a bucătăria și de delicatesele pregătite de ei. Mi-e dor de grija lor, de faptul că știau cine le strică roboțeii și îi ascunde în vaza cu flori. Îmi lipsesc jocurile noastre inventate pe loc și felul în care stăteam singuri de povești până ce tata venea de la muncă. Mi-e dor de furtuni... acele furtuni la care ne aliniam toți trei în pat, admirând fulgerele. Prea devreme viața ne-a despărțit, fiecare plecând pe un drum al său...
Tot ce știu azi... e că îmi doresc să fiu iar copil, sau să port măcar pentru o zi inocența și lipsa de griji de altădată.
