Mă țintise parcă cu privirea. Mă privea într-un fel în care nu o mai făcuse până atunci. Atât de intens, încât îl simțeam mult mai aproape decât era în realitate. Mă lăsasem cuprinsă de curentul din camerele goale ale inimii sale, un curent rece cu aroma ușoară de pelin. Nu știam de unde venea pelinul... să fie sufletul său? sau un scut croit prost cu scopul de a-i proteja inima? Nu știam și nu cred că voi afla vreodată!
Cât despre privirea lui, nu îmi amintesc să mai fi văzut vreodată atâta răceală, indiferență și tristețe la un loc. Aș fi vrut să-l vindec, dar brațele lui reci m-au împins și am căzut. Așa mi-am fracturat inima.
