Urlam către toți că vreau sa sune nenorocitul de gong...și a sunat...a sunat!
A sunat haotic și pe repede 'nainte.
A fost cumva conștient, dar m-a surprins ca și cum nu știam ce înseamnă.
Și este adevărat că nu știu...am ascultat doar povești, am scormonit amintirile altora plina de egoism. Pentru alinarea sufletului meu, am zdranganit rănile ce abia își făceau coajă, povești spuse cu buzele amorțite, cu priviri ramase blocate în gol. Dar cu ce să îmi alung teama? Cum sa înfrunt victorioasa atâtea piedici fără sa am habar măcar de o parte din ele.
Căci unii au strigat doar rau, au aruncat cartea morții în joc...și am rămas în fata ei blocata cu ea in gand. O vad când închid ochii, o vad când clipesc..o vad când privesc chipul blond, cu parul tot mai scurt și trupul tot mai plăpând.
Unde sa mergem în cursa aceasta? În ce colt sa ne ascundem pana trece furtuna?
Căci nu se poate...este un drum cu sens unic, cu șanțuri adânci în ambele părți.
Aici pe acest drum ne vor amorți picioarele in mers, vom gafai când vom trece prin perdeaua aceea de fum gros.. Iar linia de final nu o știm, nici cât e de lung traseul, nici ce vom putea păstra cu noi la final.
Cu pași mărunți ne atingem de linia de start, suntem pe poziția conforma, tragem aer în piept. .START!
