Niciodată nu mi-am imaginat ca există așa ceva. Că există în lumea asta, printre toate sentimentele frumoase sau mai puțin frumoase...o astfel de simțire atât de profundă, atât de infinită, atât de frumoasă încât nu gasesc cuvinte care să o descrie într-un mod demn.
De-a lungul timpului am trecut ca printr-un carusel al sentimentelor...iar iubirea am simțit-o și o simt în continuare în toate felurile si formele ei.
Iubirea pentru Dumnezeu care este plină de devotament și sinceritate, de credință și dăruire.
Iubirea față de părinți plină de dor și durere, de amintiri în ceață, de pietre reci cu borduri crapate de timp, chip uitat cunoscut doar în poze și altul păstrat în inimă despărțit de kilometrii întregi, de ape și munți.
Iubirea față de omul sufletului meu, plină de atașament și recunoștință, de căldură și protecție...de nedescris și atât de naturală.
Iubirea pentru prieteni, refugiu și ajutor, o iubire calmă dar și zbuciumată uneori.
Și nu cea din urmă, defapt motivul care m-a împins să scriu acum, iubirea de mamă. Și nu.. Nu iubirea pe care o avem pentru mamele noastre..nu! Iubirea pentru copii noștrii. O iubire despre care am auzit tot felul de povești, că aceasta ar fi adevarata iubire pentru care merită să nu dormi noaptea, pentru care suferi si plangi neconsolat uneori . O iubire atat de complexa, atat de plina si naturală!
Nu credeam că exista așa ceva, nu credeam ca o voi simți.. Că va exista o bucată rupta practic din mine, că o voi iubi mai mult decât orice, că mă va transforma în așa fel..încât să nu mă recunosc. O iubire pe care să o cresc atât în sufletul meu cat și în bratele mele. O iubire pentru care nu găsesc cuvinte destule, un sentiment care îmi încălzește sufletul, care-l arde si-l rupe în bucăți uneori, o iubire ce îmi da puterea să mă adun apoi și sa lupt. O iubire ce mă învață în timp, înfloritoare, infinită.
Și e puțin să o numesc așa..fiindcă merita mai multe pentru tot ce a facut din mine. O iubire așa cum nu mi-am imaginat că voi simți vreodată
De-a lungul timpului am trecut ca printr-un carusel al sentimentelor...iar iubirea am simțit-o și o simt în continuare în toate felurile si formele ei.
Iubirea pentru Dumnezeu care este plină de devotament și sinceritate, de credință și dăruire.
Iubirea față de părinți plină de dor și durere, de amintiri în ceață, de pietre reci cu borduri crapate de timp, chip uitat cunoscut doar în poze și altul păstrat în inimă despărțit de kilometrii întregi, de ape și munți.
Iubirea față de omul sufletului meu, plină de atașament și recunoștință, de căldură și protecție...de nedescris și atât de naturală.
Iubirea pentru prieteni, refugiu și ajutor, o iubire calmă dar și zbuciumată uneori.
Și nu cea din urmă, defapt motivul care m-a împins să scriu acum, iubirea de mamă. Și nu.. Nu iubirea pe care o avem pentru mamele noastre..nu! Iubirea pentru copii noștrii. O iubire despre care am auzit tot felul de povești, că aceasta ar fi adevarata iubire pentru care merită să nu dormi noaptea, pentru care suferi si plangi neconsolat uneori . O iubire atat de complexa, atat de plina si naturală!
Nu credeam că exista așa ceva, nu credeam ca o voi simți.. Că va exista o bucată rupta practic din mine, că o voi iubi mai mult decât orice, că mă va transforma în așa fel..încât să nu mă recunosc. O iubire pe care să o cresc atât în sufletul meu cat și în bratele mele. O iubire pentru care nu găsesc cuvinte destule, un sentiment care îmi încălzește sufletul, care-l arde si-l rupe în bucăți uneori, o iubire ce îmi da puterea să mă adun apoi și sa lupt. O iubire ce mă învață în timp, înfloritoare, infinită.
Și e puțin să o numesc așa..fiindcă merita mai multe pentru tot ce a facut din mine. O iubire așa cum nu mi-am imaginat că voi simți vreodată
