Despre iubire...

E ciudat să spun că e un loc gol în patul meu. Pentru că, această lipsă este mai mult decât un loc gol în pat. E vorba despre un loc gol în suflet, în viață, în brațe. E o legătură pe viață, un suflet pe care îl lipesc de al meu, un suflet cu care devin una. Cu el vreau să trăiesc, să îmbătrânesc, să ne plimbăm nepoții în parc, și de ce nu, strănepoții. Asta vreau, și nu mă grăbesc. Pot aștepta toată viața sufletul care să iubească ce iubesc eu, care să iubească cum iubesc eu. El nu trebuie să fie bogat, nici vreun Adonis rătăcit. El trebuie să fie suficient de motivat să urce zidurile sufletului meu ( căci acum ceva timp, decisă să nu mai primesc pe nimeni..am zidit ușa) să fie dornic să-mi afle sufletul și să-l iubească. La fel voi face și eu, la fel îi voi descifra sufletul, îl voi iubi. Diferențele dintre noi să ne completeze, să ne facă să apreciem, să simțim. Să avem și discuții contradictorii, ca mai apoi să gasim o soluție, sa zicem " suntem împreună în asta" , să ținem cont de sentimente,de dorințe,  de ce e important pentru celălalt, de împrejurări, de situații, de noi. E real cu puțină muncă, cu implicare, cu iubire....

 Da, iubirea aceasta vreau să o întâlnesc...iubirea care nu moare niciodată! De fapt, așa e iubirea adevărată !

"Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ține cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Îndură totul, crede totul, speră totul, suportă totul."

Dacă aş avea puterea de a da timpul înapoi, pur şi simplu nu m-aş întoarce !

   Trecutul este o carte închisă de-a mea. Când am spus că uit am minţit! Nu pot uita...

Am şi azi imagini vechi ce se derulează cu rapiditate pe fundalul lacrimilor din serile reci.

  Imaginea mamei în sicriu, imaginea unui mormânt peste care au trecut şaisprezece ani... şi mai apoi uneori imagini pline de violenţă, de strigăte, de dorinţă de a muri, de depresii. Imaginea unui om cândva iubit.Acolo...acolo la omul iubit am pierdut cel mai mult. Defapt nu, la capitolul ăla am pierdut tot, nici măcar eu nu mai eram „eu”. Aşa am decis că nu e potrivit să întorc nicio pagină, nici să le rup pe toate, nu.... nu am încheiat un capitol pentru a începe altul..nu în aceiaşi carte. Am închis doar cartea, am aşezat-o pe rafturile sufletului meu. Acolo e toata viaţa mea, toată experienţa...de ce să le arunc?

  Am învăţat pe pielea mea totul, am învăţat ca poţi pierde multe, am luat decizii greşite ştiind că sunt greşite, le-am luat pur şi simplu trăind consecinţele până la oase. Nu pot schimba, şi nu-mi pot şterge memoria, nu pot anula imagini şi întâmplări de atunci...nu pot. Şi dacă aş avea această posibilitate, nu m-aş întoarce. Am devenit ceea ce sunt azi, tocmai datorită lucrurilor pe care le-am trăit...deciziilor bune sau greşite, momentelor si locurilor potrivite sau nu, evenimentelor triste sau fericite...azi sunt eu datorită acestor lucruri.

  Am spus des că altfel ar fi fost viaţa mea, dacă acum cinci ani gândeam ca acum. Da, cu siguranţă era altfel! Dar am învăţat din toate...nu sunt dispusă să repet greşeli. Acum sunt dispusă doar să construiesc lucruri bune,încă adun experienţă şi voi aduna mult timp de acum înainte.