E evident deja că sunt un om al contradicțiilor. Niciodată nu iese totul așa cum vreau, uneori totul iese mai bine decât mi-am propus..și alteori, ei bine...alteori mai prost. Dar acum?
Acum mă îndrăgostesc de un om care nu caută chipul nimănui în norii albi, un om care nu știe parfumul florilor...darămite numele lor. El nu privește dincolo de stele,și nu simte ploaia. Mă îndrăgostesc mereu de opusul meu, de ceea ce se vede clar că nu-mi aparține, dar ceva ce totuși tind să am aproape. De aici sufletul meu ajunge mereu șifonat, și nu vrea să înțeleagă...nu vrea să audă că ochii pe care începe să-i prețuiască nu sunt pentru el , nu vede că sunt la poli total opuși, nu înțelege că ar suferi enorm în amalgamul acesta.
Se aruncă pur și simplu în niște brațe care nici măcar nu arată că și-ar dori să-l protejeze. Și așa cade în gol...caderi cu ecouri dureroase care îmi răsună în tâmplă, care-mi trimit fiori reci pe șira spinării sfârșindu-se în tălpi.
Cine să înțeleagă contrastul acesta? Atâta alb și negru, atâtea ploi învecinate de secetă...cate erori înconjoară corectitudinea aceasta.
De-aș putea în vreun fel, mi-aș dezlipi sufletul de prăpastia în care simt că urmează să pășească, crezând că el iși va întinde mâna pentru a-l proteja. Nu, sufletul meu trebuie să înțeleagă, că ce nu este al lui, nu este...și atât!
Și nu, nu acuz chipul acesta înfiorător de dulce că nu-și întinde mâna pentru a-mi proteja mie inima. Acesta la rândul lui, are probabil lupta lui, cine știe...poate și sufletul său se află la marginea unei prăpăstii, poate deja luptă și el cu disperare să-și salveze propriul suflet. Poate mai are puțin, poate îi este prea târziu.
Fiecare suflet poartă lupta sa. Iar lupta sufletului meu, este cea cu sine...cu naivitatea aceasta puerilă, care îl face să tindă mereu spre ceva, ce știe de la început că nu îi este potrivit.
De n-ai fi căzut de atâtea ori, sufletul meu! De n-ai fi căzut, n-aș fi fost acum frustrată, dar sunt...sunt pentru că știi ce e bine și ce nu, pentru că știi exact ce e necesar să faci...dar nu miști un deget. Și cazi iar, și iar...până când nu te voi mai recunoaște, nici măcar eu!
Acum mă îndrăgostesc de un om care nu caută chipul nimănui în norii albi, un om care nu știe parfumul florilor...darămite numele lor. El nu privește dincolo de stele,și nu simte ploaia. Mă îndrăgostesc mereu de opusul meu, de ceea ce se vede clar că nu-mi aparține, dar ceva ce totuși tind să am aproape. De aici sufletul meu ajunge mereu șifonat, și nu vrea să înțeleagă...nu vrea să audă că ochii pe care începe să-i prețuiască nu sunt pentru el , nu vede că sunt la poli total opuși, nu înțelege că ar suferi enorm în amalgamul acesta.
Se aruncă pur și simplu în niște brațe care nici măcar nu arată că și-ar dori să-l protejeze. Și așa cade în gol...caderi cu ecouri dureroase care îmi răsună în tâmplă, care-mi trimit fiori reci pe șira spinării sfârșindu-se în tălpi.
Cine să înțeleagă contrastul acesta? Atâta alb și negru, atâtea ploi învecinate de secetă...cate erori înconjoară corectitudinea aceasta.
De-aș putea în vreun fel, mi-aș dezlipi sufletul de prăpastia în care simt că urmează să pășească, crezând că el iși va întinde mâna pentru a-l proteja. Nu, sufletul meu trebuie să înțeleagă, că ce nu este al lui, nu este...și atât!
Și nu, nu acuz chipul acesta înfiorător de dulce că nu-și întinde mâna pentru a-mi proteja mie inima. Acesta la rândul lui, are probabil lupta lui, cine știe...poate și sufletul său se află la marginea unei prăpăstii, poate deja luptă și el cu disperare să-și salveze propriul suflet. Poate mai are puțin, poate îi este prea târziu.
Fiecare suflet poartă lupta sa. Iar lupta sufletului meu, este cea cu sine...cu naivitatea aceasta puerilă, care îl face să tindă mereu spre ceva, ce știe de la început că nu îi este potrivit.
De n-ai fi căzut de atâtea ori, sufletul meu! De n-ai fi căzut, n-aș fi fost acum frustrată, dar sunt...sunt pentru că știi ce e bine și ce nu, pentru că știi exact ce e necesar să faci...dar nu miști un deget. Și cazi iar, și iar...până când nu te voi mai recunoaște, nici măcar eu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu