O fi sfarsitul...?

   Nu mai ţin cont de cum trec clipele pe drumul ăsta. Ştiu doar că trec, trec şi tu eşti la fel de departe...la fel cum este luna, departe de soare.
   Azi din nou, mi-am întors privirea şi te-am auzit. Nu spuneai nimic altceva decât aceleaşi gânduri închipuite. E ciudat acest fel al tău de-a fi. Îmi spui că eu am plecat de mai multe ori....dar  ştii că niciodată nu am plecat cu adevărat, ştii că la colţ te aşteptam. Am trecut pe lângă atâtea colţuri pe drumul ăsta, dar tu nu te ascundeai dupa niciunul...Ahhh, da....tu eşti în spatele meu, acolo undeva departe. Şoaptele tale, mi-au trecut pe lângă ureche, erau atât de reci...
  Brusc începe ploaia, plouă atât de tare! O ploaie fierbinte si acidă...nici măcar nu am unde să mă ascund. Aşa că merg mai departe...merg mai departe prin ploaie, până când, la câţiva metrii vad doi copaci îmbrăţişaţi, mă arunc sub acoperişul lor...mă simt învăluită de căldură! Şi în sfârşit ploaia se opreşte...
  M-am săturat de vremea asta schimbătoare! Acum e puţin soare, acum plouă...acum dă îngheţul. Şi cred că ştiu de ce... Nu mai suport suspansul ăsta...şi am decis. Mă uit puţin înapoi, eşti la fel de departe...nu ştii ce vrei, nu ştii ce să faci iar eu nu mai suport să strig către tine, iar tu să nu răspunzi. Aşa că îmi iau mâna de pe inimă, şi plină de lacrimi îmi lovesc pieptul cu pumnii. Hai scurge-te, ieşi afară de acolo ! Picături de sânge se preling pe mine, şi odată cu ele..şi tu. Plouă din nou acid, fierbinte...strig atât de tare încât să mă auzi de acolo de unde eşti. Să întelegi şi să mă crezi că, te-am căuat, te-am aşteptat, ţi-am vorbit..chiar am strigat, dar tu nu ai dat niciun semn. Încotro ne îndreptăm defapt ? Vreau să iei urma acestor picuri, să revii , şi să ma cuprinzi de mână.
   Plouă atât de tare......